Viaţa la bloc


Disclaimer: Această poveste este o operă de ficţiune. Deocamdată.

Noapte. Ora 2:42. La dispeceratul 112 sună un telefon. O doamnă în vârstă se plânge că o a început de 10 minute să o înţepe în piept, după care a apărut o durere care a crescut în intensitate şi a ajuns „ca o gheară”, care durere s-a întins până în barbă şi pe mâna stângă, şi în plus abia mai poate să respire. Dispecera îi ia datele şi trimite o ambulanţă la adresa indicată.

Cea mai apropiata salvare era la 2 străzi distanţă, aşa că a ajuns în faţa blocului în nici 5 minute. Doctorul, asistenta şi şoferul coboară din salvare şi se îndreaptă grăbiţi spre intrarea în bloc, însă, surpriză, uşa era încuiată. Se uită de jur împrejurul uşii dar nu văd nici un interfon (dispecera întrebase de interfon, dar i se spusese că nu există aşa ceva, deci nici o surpriză aici). Şi totuşi, uşa era încuiată. Şoferul aleargă înapoi la maşină, contactează dispeceratul comunicând care este problema.

Dispecera formează numărul de telefon de la care primise apelul. Telefonul sună în gol. Între timp, şoferul porneşte sirenele salvării şi începe să claxoneze de zor. Doctorul aleargă în jurul blocului căutând o fereastra a unui apartament în care să bată, poate s-o trezi vreun vecin care să le deschidă. Ferestrele sunt mult prea sus.

Un dispecer vine cu o idee: toţi cei din tura de noapte încep să sune la numerele de telefon cu adresa în blocul respectiv. Între timp, un alt dispecer a anunţat deja echipa de descarcerare. Din 14 numere, la 8 o voce înregistrată îi anunţă că au fost deconectate. Un robot telefonic se oferă să le preia un mesaj.

Şi dacă n-ar fi aşa frig, poate s-ar îndura un vecin să iasă la geam sau e balcon să vadă ce se întâmplă.

5 telefoane sună în gol. În sfârşit, unul răspunde. O voce de bărbat, adormit.

„Mdeeeaaah”

„Bună seara, de la Salvare suntem. Nu vă supăraţi, aţi putea să…”

„De la ce???”

„De la Salvare”

„Care Salvare??”

„Serviciul de Ambulanţă”

„Ce serviciu de ambulanţă? hai, dom’le, la ora asta vouă vă arde de glume???”

„Nu e nici o glumă. O veci…”

Click! Persoana de la celălalt capăt a închis. Numărul magic. Mai sună o dată. Şi sună… şi sună… şi sună…

„Deaaaa!!!”

„Domnule, o vecină de-a dumneavoastră…”

„Hai sictir!”

Click!

Sună din nou. Ocupat. A lăsat receptorul ridicat. Preventiv. Se revine la celelalte numere care nu au răspuns. Şi sună… şi sună… şi sună…

Soseşte şi maşina de la Descarcerare.

„Alooo???”

„Bună seara, de la Salvare suntem. O vecină de-a dumneavoastră a căzut în casă şi echipajul de la salvare nu poate să intre în bloc. Vă rugăm, coborâţi şi descuiaţi-le uşa de la intrare!!”

Click!

„Asta e poartă de cetate! Ne ia o oră să spargem încuietoarea… băi şi ce gratii au! Nu poti nici să bagi mâna printre ele, nici să le tai”

În acest moment, un domn îmbrăcat în halat şi pe trei sferturi adormit iese din scară şi descuie uşa.

„Poftiţi! Vedeţi că liftul nu merge!”

Echipajul de la ambulanţă şi cu membrii echipei de descarcerare aleargă în sus pe scări. Abia se mai ţin pe picioare când ajung la etajul 9. Uşa din dreptul liftului! Sună la sonerie. Nici un sunet. Apasă pe clanţă. Uşa se deschide. O singură lumină aprinsă. În cameră, lângă pat, o doamnă cu părul alb este întinsă pe covor.

Anunțuri

… la buticu’ de carter nu e coadă dacă nu se găseşte primprejur ş-un băeat de băeat care să cânte (pardon, behăie) ultima manea la modă…

Şi, că veni vorba… ce înseamnă băeat de băeat? E o fiinţă destinată a fi folosită pe post de fetiţă de alţi băeţi? Că io cam aşa văd situaţia.

Motto: Ai grijă ce-ţi doreşti. S-ar putea să se întâmple.
Murphy

    Aici ar fi trebuit să găsiţi un entry despre cât de bine m-am distrat la nunta la care am participat weekendul ăsta. În schimb… cine poate ghici ce s-a întâmplat? Aveţi 3 încercări şi o poză ca să vă ajute… şi motto-ul – eu mi-am dorit căldură…Camera mea…

    Dacă aţi citit post-ul precedent, ştiţi că am stat cu sufletul la gură în noaptea când s-a dat căldură, de frică să nu se întâmple “ceva”. Şi nu s-a întâmplat. Am plecat vineri acasă, urmând ca sâmbătă să plec mai departe la nunta unor prieteni la Constanţa. Iar sâmbătă dimineaţa am primit un telefon care mă anunţa că tre’ să-mi mişc urgent posteriorul la Bucureşti, că mi-am inundat vecinii, şi-ncă rău de tot. Ce-am găsit se vede în poză (poza a fost luată după ce deja strânsesem covorul şi 2 ligheane de apă, că astea au fost prioritare) Vinovatul? O garnitură de la calorifer care a cedat. Bine, dar vinovatul? Cel care a vândut caloriferul zice că garniturile erau în regulă (m-am uitat şi eu la ele când le-am luat, şi n-am observat nimic), şi că de vină e cel care a montat caloriferul. Instalatorul zice că de vină e garnitura care era deja stricată. Şi-atunci de ce a montat-o? Aaa, sau n-a văzut că era stricată? Şi-atunci ce dovadă are că era stricată, şi că nu s-a stricat când a montat-o el? Şi, la urma urmelor, cine îmi plăteşte mie oalele sparte?

    PS: ce se vede în poză pe jos e apa care (dacă nu ştiaţi) curge prin calorifere. Nu ceai. Nu cafea. Nu cola. Apă.

Notă: acest entry a fost creat ca “draft” pe data de 3 nov, şi este publicat nemodificat.

    Azi-noapte ne-au dat căldură. Motiv de bucurie pentru majoritatea locatarilor (cu excepţia ălora care încă mai consideră că putem aştepta primăvara c-o haină în plus pe noi). Acelaşi eveniment a fost motiv de insomnie pentru mine. Nu de alta, dar am alergie la sunetele de genul pic, pic, pic. Mi se trage de la un şir destul de lung de inundaţii variind ca amploare între “nesemnificativ” şi aproape “catastrofal”. Ultimul eveniment – iarna trecută mi s-a crăpat caloriferul, şi-am stat cu el picurând voios într-un lighean toată iarna. Că nu puteam priva vecinii de căldură preţ de 2-3 ore cât ar fi durat schimbarea lui. În fine, din toate experienţele de genul ăsta am rămas cu nişte reacţii destul de neplăcute când aud pic, pic, pic. Iar acum, caloriferul e nou. Am temeri legate de calitatea montajului (când te-ai fript cu ciorbă…) şi ăştia s-au apucat să bage căldură (vorba vine, că au fost ţevile călduţe preţ de vreun sfert de oră, şi-atât)* tocmai într-o noapte ploioasă? Ei nu ştiu că şi picăturile de ploaie fac tot “pic, pic, pic”? Şi că mie sunetul ăsta îmi cauzează insomnii?


    *Am verificat în repetate rânduri. Dacă tot nu dormeam…