Original


Disclaimer: Această poveste este o operă de ficţiune. Deocamdată.

Noapte. Ora 2:42. La dispeceratul 112 sună un telefon. O doamnă în vârstă se plânge că o a început de 10 minute să o înţepe în piept, după care a apărut o durere care a crescut în intensitate şi a ajuns „ca o gheară”, care durere s-a întins până în barbă şi pe mâna stângă, şi în plus abia mai poate să respire. Dispecera îi ia datele şi trimite o ambulanţă la adresa indicată.

Cea mai apropiata salvare era la 2 străzi distanţă, aşa că a ajuns în faţa blocului în nici 5 minute. Doctorul, asistenta şi şoferul coboară din salvare şi se îndreaptă grăbiţi spre intrarea în bloc, însă, surpriză, uşa era încuiată. Se uită de jur împrejurul uşii dar nu văd nici un interfon (dispecera întrebase de interfon, dar i se spusese că nu există aşa ceva, deci nici o surpriză aici). Şi totuşi, uşa era încuiată. Şoferul aleargă înapoi la maşină, contactează dispeceratul comunicând care este problema.

Dispecera formează numărul de telefon de la care primise apelul. Telefonul sună în gol. Între timp, şoferul porneşte sirenele salvării şi începe să claxoneze de zor. Doctorul aleargă în jurul blocului căutând o fereastra a unui apartament în care să bată, poate s-o trezi vreun vecin care să le deschidă. Ferestrele sunt mult prea sus.

Un dispecer vine cu o idee: toţi cei din tura de noapte încep să sune la numerele de telefon cu adresa în blocul respectiv. Între timp, un alt dispecer a anunţat deja echipa de descarcerare. Din 14 numere, la 8 o voce înregistrată îi anunţă că au fost deconectate. Un robot telefonic se oferă să le preia un mesaj.

Şi dacă n-ar fi aşa frig, poate s-ar îndura un vecin să iasă la geam sau e balcon să vadă ce se întâmplă.

5 telefoane sună în gol. În sfârşit, unul răspunde. O voce de bărbat, adormit.

„Mdeeeaaah”

„Bună seara, de la Salvare suntem. Nu vă supăraţi, aţi putea să…”

„De la ce???”

„De la Salvare”

„Care Salvare??”

„Serviciul de Ambulanţă”

„Ce serviciu de ambulanţă? hai, dom’le, la ora asta vouă vă arde de glume???”

„Nu e nici o glumă. O veci…”

Click! Persoana de la celălalt capăt a închis. Numărul magic. Mai sună o dată. Şi sună… şi sună… şi sună…

„Deaaaa!!!”

„Domnule, o vecină de-a dumneavoastră…”

„Hai sictir!”

Click!

Sună din nou. Ocupat. A lăsat receptorul ridicat. Preventiv. Se revine la celelalte numere care nu au răspuns. Şi sună… şi sună… şi sună…

Soseşte şi maşina de la Descarcerare.

„Alooo???”

„Bună seara, de la Salvare suntem. O vecină de-a dumneavoastră a căzut în casă şi echipajul de la salvare nu poate să intre în bloc. Vă rugăm, coborâţi şi descuiaţi-le uşa de la intrare!!”

Click!

„Asta e poartă de cetate! Ne ia o oră să spargem încuietoarea… băi şi ce gratii au! Nu poti nici să bagi mâna printre ele, nici să le tai”

În acest moment, un domn îmbrăcat în halat şi pe trei sferturi adormit iese din scară şi descuie uşa.

„Poftiţi! Vedeţi că liftul nu merge!”

Echipajul de la ambulanţă şi cu membrii echipei de descarcerare aleargă în sus pe scări. Abia se mai ţin pe picioare când ajung la etajul 9. Uşa din dreptul liftului! Sună la sonerie. Nici un sunet. Apasă pe clanţă. Uşa se deschide. O singură lumină aprinsă. În cameră, lângă pat, o doamnă cu părul alb este întinsă pe covor.

Datorită faptului că şoferul român este mult mai dispus să apeleze la claxon decât la frână, ce ar fi dacă de acum înainte toate maşinile comercializate în Ro ar avea claxonul legat la frână? Adică, în loc să urle când apeşi pe claxon, să se oprească – eventual să rămână nemişcată în locul ăla până vine poliţistul să introducă un cod de deblocare?

Dimineaţă, în metrou; staţia Obor. Mecanicul anunţă:

„Doamnelor şi domnilor, vă rugăm să folosiţi toate uşile de acces ale trenului. Vă reamintim că toate vagoanele au aceeaşi destinaţie”

Cu toţii facem cadouri. Unii mai des, alţii mai rar, unii cadouri mai mari, alţii cadouri simbolice… presupun ca majoritatea au dăruit la un moment dat o inimioară sau un animăluţ de pluş cuiva drag. Dar ce am văzut azi în oraş… în fine, uitaţi-vă şi voi:

 

    Mindi e o gagică de desktop super-haioasă creată de cei de la Axe, şi care locuieşte de ceva vreme şi în calculatorul meu. Spre deosebire de celelalte gagici de desktop, are personalitate. Şi încă una puternică.

    Primul lucru pe care l-a făcut a fost să îmi sugereze nişte reguli de convieţuire paşnică. Printre acestea: mai uşurel cu holbatul… în fine, cum zice ea 😛 Să fac curat pe desktop. Refuză să danseze pe un desktop plin de iconiţe de care să se împiedice. Şi refuză să danseze lângă trashcan/recycle bin. Apoi m-a întrebat dacă sunt de acord cu aceste reguli. Inutil să spun ce scandal a făcut când am zis că nu sunt de acord şi cum a continuat să protesteze până m-a convins să îi fac pe plac. Aşa că acum sfertul din dreapta-jos al monitorului meu e curat iar trashcanul stă cuminte în colţul din stânga jos…

    Celelalte gagici de desktop fac în principiu ce le zici. Le zici să danseze, dansează. Le zici să se dezbrace, se conformează. Lui Mindi, îi zici ă facă ceva. Iar ea, dacă vrea, va face ceva. Ceva, ce vrea ea. Eventual dă sfaturi despre agăţat… vineri era foarte fericită că s-a terminat săptămâna de muncă şi începe weekendul, azi (luni) s-a plâns toată ziua că lunea e cea mai naşpa zi a săptămânii…

    Dacă o ignori se plictiseşte şi ori începe să se uite la televizor, ori încearcă să îţi atragă atenţia, dimineaţa îţi aduce micul dejun, din când în când ghiceşte şi-n globul de cristal… and so on, and so on… She’s a keeper!

Dacă vreţi s-o cunoaşteţi, o puteţi downloada de aici.

Update: s-a supărat pe mine. Şi pe cuvânt că habar n-am de ce. A apărut pe monitor, a început să bată din picior, să se uite insistent la mine şi să pufnească pe nări. Numai că nu scotea flăcări. Cu alte cuvinte, e cea mai realistă simulare de femeie de până acum. Mi-e teamă să nu devină şi mai realistă…

Am găsit filmuleţul ăsta la Ştefan. E cam lunguţ, dar merită. Enjoy!

    Perioada de glorie a invenţiilor a apus de ceva vreme. Dar s-o luăm cu începutul. De unde  am ajuns la concluzia asta? Acum câtva timp mi-a trecut prin cap o întrebare: mai e cineva care să nu aibă televizor color? Nu mă refer la persoanele cu venituri prea modeste ca să îşi permită aşa ceva. Ca să fiu mai clar: mai poţi cumpăra de undeva un televizor alb-negru nou? După care am început să mă gândesc la invenţii şi ce înseamnă ele.
     După cum zice wikipedia, o invenţie este un obiect, procedeu sau tehnică ce aduce ceva nou. Fain-frumos. Dar care a fost perioada de glorie a invenţiilor? Eu zic că undeva între 1820 şi 1970. S-o luăm metodic:

Transport:
Locomotive – prima locomotivă cu abur a fost creata pe la 1804, iar în anii care au urmat a produs revoluţia în transport; în 1912 a fost fabricată prima locomotivă diesel. Prima locomotivă electrică a apărut în 1837, fiind alimentată de baterii, iar în 1879 a fost introdus primul tren electric (tot cu baterii) de călători la Berlin. În 1895 a apărut prima cale ferată electrificată în Baltimore, SUA, iar în 1984, primul sistem comercial de transport prin levitaţie magnetică (Maglev)
Automobile – Karl Benz a construit în 1885 primul automobil cu motor Otto (pe beznină). În perioada anilor 1900 au mai fost construite şi automobile cu motor cu abur. Rudolf Diesel a patentat motorul care îi poartă numele în 1892. Deşi a construit primul astfel de motor în 1897, abia în anii 1930 dimensiunile motoarelor diesel au scăzut suficient de mult încât să poată fi folosite în automobile.
Nave – deşi există de mii de ani, până la apariţia motoarelor erau relativ ineficiente şi la mila condiţiilor atmosferice. Iniţial au fost folosite motoare cu abur folosind pentru propulsie zbaturi şi mai târziu elice. Ulterior s-au intordus motoarele diesel, turbinele de gaz şi turbinele cu abur, ultima categorie folosind fie combustibili fosili (cărbune, motorină sau gaze naturale lichefiate) sau puterea generatoarelor nucleare.
Avioane – Au apărut la începutul secolului XX şi au evoluat rapid într-o perioadă de 50 de ani, folosind pentru propulsie motoare cu ardere internă, motoare cu reacţie şi rachete.
Elicoptere – primul vehicul care să se ridice de la sol prin forţa elicelor şi nu a aripilor a fost construit în 1907. De atunci au fost încercate diferite variante de poziţionare a elicelor, cu elici în tandem (chinook-like), coaxiale şi transversale.
    Deşi acum s-a ajuns la construcţia unor avioane cu adevărat mamut, a unor maşini care depăşesc viteza sunetului, ele sunt variaţii şi reinterpretări ale unei teme date, totul învârtindu-se practic în jurul principalelor sisteme de propulsie: motoarele, fie ele cu abur, cu combustie internă (Diesel sau Otto), cu reacţie sau rachete.

Entertainment
Aici vorbim despre înregistrarea şi transmiterea sunetului şi a imaginilor.
Fotografia – a apărut în 1826, cu o imagine înregistrată de Nicéphore Niépce, care a necesitat un timp de expunere de 8 ore. Fotografia color a apărut la sfârşitul secolului XIX, prima fotografie color fiind făcută în 1861 de către fizicianul James Clerk Maxwell. Fotografia digitală a apărut în 1981, cu introducerea pe piaţă a aparatului de fotografiat Sony Mavica
Sunetul – primul aparat practic de înregistrare şi reproducere a sunetului a fost fonograful mecanic cu cilindru, inventat de Thomas Edison în 1877. În 1889 a apărut discul de gramofon. Înregistrarea pe bandă magnetică a fost introdusă în 1940, iar caseta audio a fost introdusă de Philips în 1964. Înregistrarea audio digitală şi compact-discul au apărut în 1983. Legată de sunet este o altă invenţie majoră, şi anume telefonul, care a luat naştere în 1876. În 1965 a apărut telefonul fără fir (cordless). Telefonia mobilă a luat naştere incă din timpul celui de-al doilea război mondial, când erau folosite radiotelefoanele, iar în 1947 a fost inventată structura celulară hexagonală folosită astăzi. În mai multe ţări din lume există deja mai multe telefoane mobile decât locitori, dar asta este o altă poveste
Radioul – a luat naştere la sfârşitul secolului XIX; în 1894 Sir J.C.Bose a inventat emiţătorul cu mercur, care a fost folosit de Marconi în 1901 pentru prima transmisie radio transatlantică. Apariţia tubului deteector cu vid („lampa”) a deschis calea către prima emisiune radio care a avut loc în Ajunul Crăciunului 1906. Primul radio cu tranzistori a apărut în 1954.
Filmul – primele imagini animate au apărut în anii 1860, iar filmul înregistrat pe celuloid a apărut prin anii 1880, mai întâi sub forma unor fotografii separate, făcute pe o singură rolă de film, apoi ca filme propriu-zise. Sunetul a fost adăugat în anii 1920, iar culoarea a fost adăugată prin anii ’40.
Televiziunea – iniţial apărută ca televiziune electromecanică cu disc rotativ a fost patentată de studentul german Paul Nipkow în 1884, însă abia în 1907 a devenit practică. Însă în 1911 a fost prezentată la Londra teoria televiziunii electronice, bazată pe folosirea tubului catodic, care a apărut ca realitate în 1927, în laboratorul lui Philo Farnsworth din San Francisco, în anii care au urmat fiind făcute numeroase progrese. Televiziunea în culori a apărut iniţial în 1929 când Laboratoarele Bell au demonstrat imaginile color scanate mecanic, iar în 1940 a apărut primul televizor color electronic, prima emisiune color la televiziune având loc în 1951. Ca o curiozitate, Cuba a fost a doua ţară din lume care a avut emisiuni tv color, începând cu 1958, însă acestea au continuat numai până la revoluţia din 1959, după care până în 1959 s-a revenit la televiziunea alb-negru.
Computerele – primele aparate automate de procesare a datelor cu cartele perforate au apărut în 1890, iar în prima jumătate a secolului XX au apărut calculatoare analogice, mecanice sau electrice. Primele calculatoare electronice, cu tuburi vidate au apărut în anii ’40 (Zuse Z3, Atanasoff-Berry – 1941, Colossus, Harvard Mark I -1944, ENIAC – 1946); începând cu anii ’60 au fost treptat înlocuite cu aparate bazate pe tranzistori, iar din anii ’70, odată cu apariţia circuitelor integrate şi a microprocesoarelor computerele au evoluat rapid către calculatoarele din ziua de azi.

    În fine… asta a fost o grămadă de istorie pusă laolaltă relativ rapid şi dezorganizat; ceea ce am vrut să demonstrez este că grosul invenţiilor au fost făcute între 1820 şi 1970, restul a fost pur şi simplu rafinare a unor idei şi principii şi folosirea lor în domenii noi.
    Deci: a mai rămas ceva de inventat şi de descoperit? Evident, au mai rămas o grămadă de chestii… care anume? Asta nu prea ştiu. Dac-aş şti le-aş inventa eu. Cert e că s-a ajuns la un „standstill” în ceea ce priveşte invenţiile. De ce? Nu ştiu. Poate că oamenii au descoperit tot ce puteau descoperi si au inventat tot ce puteau inventa la nivelul actual de inteligenţă; poate că ne trebuie un pas major în evoluţie pentru a putea descoperi şi inventa lucruri noi.
Un potenţial răspuns, foarte amuzant, l-am descoperit la Eduard:

Pagina următoare »