O lume nebună


Am căutat pe net de am turbat mai întâi să aflu în ce colegiu electoral sunt, iar apoi să aflu care sunt cei care luptă pentru votul meu. În final am gasit o listă de nume. Dar atât – o lista de nume, multe fără a avea măcar o poză, şi cu 2-3 excepţii fără nici un fel de alte date în afara partidului din care face parte… păi… deci… tot partide o sa votăm, nu? Mi-ar face şi mie plăcere să ştiu că x sau y e zugrav, sau medic, sau inginer – orice meserie cinstită e nobilă; dacă nu scrie nimic înseamnă că sunt nişte pierde-vară, coate-goale, maţe-fripte (parcă a mai zis cineva cândva asta… 😛 ) sau nişte hoţi de profesie, care încep prin a ne fura voturile şi care vor ajunge departe. Vreau să vad un plan electoral, nişte minciuni, ceva – orice. Urâta treabă cu alegeile la români.

Vreau să votez în cunoştinţă de cauză! Dacă ştiţi vreun site unde se dau şi alte date despre candidaţi în plus faţă de nume şi partid, ziceţi-mi şi mie, vă rog!

PS: am văzut că la colegiile electorale din afara ţării lucrurile stau puţin altfel. O fi ăsta vreun mesaj subliminal?

Anunțuri

Pentru cine nu ştie, azi Adevărul a dat gratis cu ziarul o carte. M-am trezit şi eu mai devreme cu 45 de minute, pe care le-am petrecut umblând din chioşc în chioşc întrebând de ziar. Chioşcurile împărţite în 2 categorii – cele care nu au primit ziarul, şi cele care l-au epuizat. Cele mai interesante momente au fost când o vânzătoare mi-a demonstrat ce bune-s termopanele de la chioşcul ei, că vorbea ca peştele-n acvariu – cu geamul închis şi zgomotul de la trafic evident că n-am auzit nimic, şi când o altă vânzătoare (poza ei ar trebui să fie în dicţionar la definiţia termenului isteric) a început să zbiere la mine mai-mai să mă şi ia la palme că de la 5 dimineaţa cum am eu pretenţii să mai găsesc ziarul la ora aia (adică 7 – a se observa structura plină de logică şi în perfectă concordanţă cu normele gramaticale actuale).

Ca să fiu perfect cinstit, nici măcar nu ştiu ce carte s-a dat azi cu ziarul şi prin urmare, ce carte am căutat. Dacă era aşa important să o am, o puteam cumpăra până acum fie din vreo librărie, fie de la vreun anticariat – aşa că nu simt altceva decât regret că mai puteam să dorm o juma’ de oră.

Sunt însă alte lucruri (şi mai ales fiinţe) pentru care nutresc cu totul alte sentimente. Pentru cei care nu sunt din Bucureşti (sau nu merg cu transportul în comun): există două ziare gratuite care se găsesc dimineaţa la metrou, la casele de bilete de la transportul în comun şi prin benzinării. Se găsesc în nişte cutii mari pe principiul ca fiecare să îşi ia câte un ziar. Într-o dimineaţă m-am certat cu o tanti care luase un snop (vreo 10) că nu mi se pare corect dacă e gratis să le iei pe toate. Ea a argumentat că ducea colegelor de birou – ăsta e românul: se duce la birou să citească ziarul, nu să muncească. Şi eu dau ziarul colegilor de la muncă – îl las pe un birou şi cine vrea să îl citească îl ia şi-l citeşte. Şi nu s-a întâmplat să se supere nimeni până acum din cauză că e un singur ziar la vreo 20 de oameni.

Ceea ce însă nu am priceput în ruptul capului – acum vreo săptămână am văzut un nene care luase 2 teancuri mari de ziare la sacoşe. Cred că în total luase vreo sută, dacă nu şi mai multe. De ce? Ce faci cu 100 de ziare? Mai ales că în toate scrie acelaşi lucru. Nu era nici un talon de concurs ataşat sau mai ştiu eu ce care să motiveze gestul. Plus că la ce figură de ‘telectual avea omul… (ştiu, nu sunt politically correct, şi nici nu intenţionez să fiu).

Îmi vin în minte două posibile explicaţii: a auzit că se scumpeşte hârtia igienică. Da, numai că tuşul ăla conţine un acid puternic care în contact cu fundul (şi numai cu fundul) se activează şi începe să ardă organismul pe dinăuntru în cel mai crunt mod posibil. Sau ca să le folosească la făcut focul în sobă – numai că tuşul este similar compoziţional prafului de puşcă; pus în cantităţi mari pe foc explodează…

Sunt convins că omul nostru ştie asta, aşa că întrebarea rămâne: ce voia el să facă cu 100 de ziare în care scrie acelaşi lucru?

PC

From Phoroshopdisasters.com

Titlu: Razie pentru NATO: Mai multe prostituate au fost ridicate de pe centura Capitalei

Intrebare: voi ce intelegeti din acest titlu? Ca nu au suficiente fetite pentru numarul mare de demnitari ce vor sosi si se asigura, nu?

Disclaimer: Această poveste este o operă de ficţiune. Deocamdată.

Noapte. Ora 2:42. La dispeceratul 112 sună un telefon. O doamnă în vârstă se plânge că o a început de 10 minute să o înţepe în piept, după care a apărut o durere care a crescut în intensitate şi a ajuns „ca o gheară”, care durere s-a întins până în barbă şi pe mâna stângă, şi în plus abia mai poate să respire. Dispecera îi ia datele şi trimite o ambulanţă la adresa indicată.

Cea mai apropiata salvare era la 2 străzi distanţă, aşa că a ajuns în faţa blocului în nici 5 minute. Doctorul, asistenta şi şoferul coboară din salvare şi se îndreaptă grăbiţi spre intrarea în bloc, însă, surpriză, uşa era încuiată. Se uită de jur împrejurul uşii dar nu văd nici un interfon (dispecera întrebase de interfon, dar i se spusese că nu există aşa ceva, deci nici o surpriză aici). Şi totuşi, uşa era încuiată. Şoferul aleargă înapoi la maşină, contactează dispeceratul comunicând care este problema.

Dispecera formează numărul de telefon de la care primise apelul. Telefonul sună în gol. Între timp, şoferul porneşte sirenele salvării şi începe să claxoneze de zor. Doctorul aleargă în jurul blocului căutând o fereastra a unui apartament în care să bată, poate s-o trezi vreun vecin care să le deschidă. Ferestrele sunt mult prea sus.

Un dispecer vine cu o idee: toţi cei din tura de noapte încep să sune la numerele de telefon cu adresa în blocul respectiv. Între timp, un alt dispecer a anunţat deja echipa de descarcerare. Din 14 numere, la 8 o voce înregistrată îi anunţă că au fost deconectate. Un robot telefonic se oferă să le preia un mesaj.

Şi dacă n-ar fi aşa frig, poate s-ar îndura un vecin să iasă la geam sau e balcon să vadă ce se întâmplă.

5 telefoane sună în gol. În sfârşit, unul răspunde. O voce de bărbat, adormit.

„Mdeeeaaah”

„Bună seara, de la Salvare suntem. Nu vă supăraţi, aţi putea să…”

„De la ce???”

„De la Salvare”

„Care Salvare??”

„Serviciul de Ambulanţă”

„Ce serviciu de ambulanţă? hai, dom’le, la ora asta vouă vă arde de glume???”

„Nu e nici o glumă. O veci…”

Click! Persoana de la celălalt capăt a închis. Numărul magic. Mai sună o dată. Şi sună… şi sună… şi sună…

„Deaaaa!!!”

„Domnule, o vecină de-a dumneavoastră…”

„Hai sictir!”

Click!

Sună din nou. Ocupat. A lăsat receptorul ridicat. Preventiv. Se revine la celelalte numere care nu au răspuns. Şi sună… şi sună… şi sună…

Soseşte şi maşina de la Descarcerare.

„Alooo???”

„Bună seara, de la Salvare suntem. O vecină de-a dumneavoastră a căzut în casă şi echipajul de la salvare nu poate să intre în bloc. Vă rugăm, coborâţi şi descuiaţi-le uşa de la intrare!!”

Click!

„Asta e poartă de cetate! Ne ia o oră să spargem încuietoarea… băi şi ce gratii au! Nu poti nici să bagi mâna printre ele, nici să le tai”

În acest moment, un domn îmbrăcat în halat şi pe trei sferturi adormit iese din scară şi descuie uşa.

„Poftiţi! Vedeţi că liftul nu merge!”

Echipajul de la ambulanţă şi cu membrii echipei de descarcerare aleargă în sus pe scări. Abia se mai ţin pe picioare când ajung la etajul 9. Uşa din dreptul liftului! Sună la sonerie. Nici un sunet. Apasă pe clanţă. Uşa se deschide. O singură lumină aprinsă. În cameră, lângă pat, o doamnă cu părul alb este întinsă pe covor.

Datorită faptului că şoferul român este mult mai dispus să apeleze la claxon decât la frână, ce ar fi dacă de acum înainte toate maşinile comercializate în Ro ar avea claxonul legat la frână? Adică, în loc să urle când apeşi pe claxon, să se oprească – eventual să rămână nemişcată în locul ăla până vine poliţistul să introducă un cod de deblocare?

mai tineti minte pozele astea postate acum ceva vreme?

am aflat ce era cu pinguinul si cu inima in cauza:

Pagina următoare »