Comentarii


La sfîrşitul premierei cu spectacolul Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal de Matei Vişniec, de la Teatrul Naţional din Bucureşti, în regia lui Florin Fătulescu, prezentat drept „important regizor american de origine română”, a avut loc un incident între un spectator (Răzvan Penescu) şi interpretul principal (Claudiu Bleonţ). Răzvan Penescu a huiduit spectacolul şi a strigat, de cîteva ori, „Ruşine!”. Claudiu Bleonţ şi-a pierdut cumpătul, l-a invitat pe spectator pe scenă şi i-a cerut să rostească un monolog.

 

Ce zice”acuzatul”:

„Pe scurt, m-am plictisit crunt. Nu ştiu de ce nu am plecat, cred că (şi) spectacolele proaste au o doză de fascinaţie, te întrebi până unde poate să meargă. La final, am vrut să nu aplaud, ca la multe alte spectacole dezamăgitoare, să penalizez prin non-acţiune ceea ce a fost pe scenă. Mă aşteptam la aplauze jenate, de complezenţă, ştiam că publicul român e îngăduitor şi înghite multe. Dar, surpriză, oamenii din sală s-au ridicat imediat în picioare, să aplaude ca la un mare succes. Mi s-a părut nefiresc, aşa că am început să îmi spun părerea, la fel de hotărât ca ei. Am strigat „Huo” şi „Ruşine„, tare şi de mai multe ori. Sala fiind mică, m-a auzit toată lumea.

Pentru actori, a fost şocant. Obişnuiţi cu adulaţia, nu au înţeles ce se întâmplă. Unul din ei m-a întrebat „De ce ruşine?” şi i-am spus că, după mine, au jucat execrabil. Actorul principal m-a chemat pe scenă să spun şi eu un monolog, să văd ce greu e. M-am dus pe scenă şi i-am oferit o problemă de matematică pe care să o rezolve în timp ce eu o să spun monologul. Mă amuza să văd cât de puţin pregătiţi sunt actorii pentru aşa ceva, că se pierd când reacţia unui singur spectator e alta decât cea pe care o ştiu.

 Eu nu am fost acolo. Nu am vazut piesa, nu ştiu cât de proastă a fost. Iar ce urmează reprezintă doar o părere

 

Poate ca aplauzele la scena deschisă nu fac altceva decat sa confirme nivelul de (in)cultura al maselor care merg la teatru. Ori că le dai tort, ori că le dai muraturi, tot la fel li se pare… pentru ca multi dintre ei nu se duc pentru ca le place teatrul, ci pentru că aşa face lumea bună, nu ca să vadă, ci ca să fie văzuţi (mai ales când e vorba de premiere; fiţe ca toate fiţele).

 

Iar dacă piesa de teatru e atât de complexă încât sa nu poată fi înţeleasă decât de câţiva iluminaţi („dar ce studii ai mata ca să mă critici?”) atunci de ce se mai joacă pentru publicul larg? De ce nu se pune la intrarea in sală condiţia să arăţi diploma de studii aprofundate?

 

Aplauzele gratuite obţinute de actori la finalul pieselor din ce in ce mai slabe nu fac decat sa scadă dramatic nivelul prestaţiilor lor viitoare… iar o doză de sinceritate, chiar in formă brută, ar trebui apreciată mai mult decat nişte laude şi aplauze false sau de complezenţă.

Mai multe detalii şi păreri mai avizate decât a mea găsiţi aici.

Am împlinit 100 de posturi… şi un număr de vizite pentru care babele îşi scuipă în sân (6.666 se traduce prin de 6 ori cifra fiarei nu? – btw, ştiu care e diferenţa între număr şi cifră 😛 )

Că veni vorba, acel best day ever a fost vineri, 13 iulie. Când se împlinesc 9 luni de la un alt vineri, 13. Cel când am lansat blogul. See a pattern? 😀

Am văzut un tag mişto la piticu, legat tot de aniversări, şi îl iau şi eu de acolo (chiar dacă prefer Carlsberg 😀 )

Intra pe Wikipedia si cauta dupa ziua ta de nastere (doar ziua si luna) si apoi:

1. Noteaza 5 evenimente care s-au intamplat in acea zi
2. Noteaza 5 aniversari importante. (zile de nastere)
3. Noteaza o moarte cu insemnatate.
4. Noteaza o sarbatoare.

Să vedem… Evenimente:

1. 1811 – Paraguay îşi câştigă independenţa faţă de Spania
2. 1905 – Las Vegas, Nevada, este înfiinţat. Yay gamblers!
3. 1928 – Primul film de animaţie cu Mickey şi Minnie Mouse.
4. 1940 – Apar ciorapii de nylon
5. 1940 – Ia naştere McDonald’s. Junkfood is born 😦

Naşteri:

1. 1859 – Pierre Curie
2. 1891 – Mihail Bulgakov – romancier rus
3. 1923 – Johnny Walker – actually, e un obscur (pt mine) actor indian. Dar are nume cu rezonanţă 😀
4. 1938 – Mireille Darc – actriţă franceză
5. 1953 – Mike Oldfield

Deces:

1886 – Emily Dickinson, poetă americană

Sărbătoare:

Ziua de naştere a lui Buddha în Taiwan, Hong Kong, Macao şi Coreea de Sud

Roman neînceput

    Într-o zi cu soare şi cu un număr neprecizat de dimineţi, îmi vine mie o idee. Genială. Ia să vedem ce trenuri sunt spre mare… Aşa că intru pe http://www.infofer.ro şi dau un sărşi cu termenii De la: Bucureşti Nord Până la: Constanţa. Rezultatul a fost mult prea fain ca să nu vi-l arăt şi vouă: 8 trenuri mari şi late (de fapt 7 că la unul zicea un sec „nu circulă„). Un personal, un accelerat, 2 InterCity şi 4 rapide. Vorbă să fie! Acceleratul face 5 ore şi un minut, fără întârzieri, ca şi personalul. Rapidele, ceva mai tari, fac 5 ore şi un sfert. Deci, dai o căruţă de bani ca să… ca să ce? Ca să ajungi mai târziu? Oricum te coci la fel şi în personal şi în rapid, dacă e să fie. Şi doar şi în rapid se sparg seminţe. Deci? De ce se mai cheamă rapid? Că te lasă rapid cu portofelul gol? Sau că ajungi mai rapid dacă mergi pe jos? 😀

… dai pe pere. O urmare aparent paradoxală a introducerii convorbirilor gratuite de către Romtelecom a fost creşterea numărului de apeluri către reţelele mobile. De ce?

R1: dacă ai de comunicat urgent ceva persoanei X o suni. Sună ocupat, pt că persoana X vb la tel cu persoana Y. Pentru că e urgent, o suni pe mobil. Uneori un bip e suficient, alteori nu…

R2: am sunat pe cineva cu care nu mai vorbisem de ceva vreme. O roboţică mi-a spus cu o voce dulce că numărul cu pricina s-a schimbat şi îmi recomandă să sun la informaţii. Sun la informaţii, unde o altă roboţică mă anunţă că apelul meu a fost taxat cu 0,25€ +TVA. Frumos era să mă anunţe că apelul va fi taxat dacă apăs tasta „1” pentru continuare, or something. De ăia 0,25€ sun pe mobil şi întreb care e noul număr de fix… Plus că în felul ăsta nu trebuie să-mi aduc aminte toată adresa (bonus: caută familia Ionescu/Popescu etc într-un bloc cu peste 100 de apartamente/scară şi vreo 4-5 scări. Atunci să vezi distracţie!)

    Mindi e o gagică de desktop super-haioasă creată de cei de la Axe, şi care locuieşte de ceva vreme şi în calculatorul meu. Spre deosebire de celelalte gagici de desktop, are personalitate. Şi încă una puternică.

    Primul lucru pe care l-a făcut a fost să îmi sugereze nişte reguli de convieţuire paşnică. Printre acestea: mai uşurel cu holbatul… în fine, cum zice ea 😛 Să fac curat pe desktop. Refuză să danseze pe un desktop plin de iconiţe de care să se împiedice. Şi refuză să danseze lângă trashcan/recycle bin. Apoi m-a întrebat dacă sunt de acord cu aceste reguli. Inutil să spun ce scandal a făcut când am zis că nu sunt de acord şi cum a continuat să protesteze până m-a convins să îi fac pe plac. Aşa că acum sfertul din dreapta-jos al monitorului meu e curat iar trashcanul stă cuminte în colţul din stânga jos…

    Celelalte gagici de desktop fac în principiu ce le zici. Le zici să danseze, dansează. Le zici să se dezbrace, se conformează. Lui Mindi, îi zici ă facă ceva. Iar ea, dacă vrea, va face ceva. Ceva, ce vrea ea. Eventual dă sfaturi despre agăţat… vineri era foarte fericită că s-a terminat săptămâna de muncă şi începe weekendul, azi (luni) s-a plâns toată ziua că lunea e cea mai naşpa zi a săptămânii…

    Dacă o ignori se plictiseşte şi ori începe să se uite la televizor, ori încearcă să îţi atragă atenţia, dimineaţa îţi aduce micul dejun, din când în când ghiceşte şi-n globul de cristal… and so on, and so on… She’s a keeper!

Dacă vreţi s-o cunoaşteţi, o puteţi downloada de aici.

Update: s-a supărat pe mine. Şi pe cuvânt că habar n-am de ce. A apărut pe monitor, a început să bată din picior, să se uite insistent la mine şi să pufnească pe nări. Numai că nu scotea flăcări. Cu alte cuvinte, e cea mai realistă simulare de femeie de până acum. Mi-e teamă să nu devină şi mai realistă…

Puse de-a valma…

Ca sa pleci, tre’ să îţi faci bagajul…
Iar ca să îl faci, tre’ să goleşti rucsacul de ce era înainte în el…
Iată o scurta listă cu minunăţiile găsite in buzunarul exterior (destul de mic, aparent, dar, în realitate, mai încăpător ca poseta unei femei):

– facturi (plătite şi neplătite)
– chitanţe
– bilete de tren
– brichetă
– chewing-gum
– un lacat fara cheie
– o folie de paracetamol cu o pastila
– doxiciclina (5 pastile)
– deodorant
– crema de plaja (or something like that)
– un bilet de teatru şi un bilet de la un muzeu (e prea mototolit si plouat ca sa imi dau seama de la ce muzeu, dar are culori vii)
– extrase de cont de la banca
– 2 carti de vizita ale unor persoane pe care nu le cunosc
– si un pachet de servetele 3/4 plin

» end of story «

    Am văzut la Kro$$fire ce trăsnăi caută oamenii care ajung pe blogul lui. Eu am mai făcut nişte verificări de-astea (de exemplu aici), dar am zis să văd cum evoluează situaţia.
    Şocant, cel mai des oamenii ajung pe blogul meu căutând „poze rock„… Şi pentru că nu mă prindeam neam cum au ajuns aici, am dat şi eu acelaşi search pe google… şi blogul meu a ieşit al 6-lea în lista de căutări!!! Sorry, nu am vrut să induc pe nimeni în eroare, dar faptul că am articole cu poze pe un blog intitulat „Lead me to the rock that is higher than I” poate duce la confuzii. Încă o dată, sorry. Următoarele căutări ca frecvenţă au fost baiat rock (no kiddin’, peeple), carte despre rock, povesti rock şi alte variante similare… şi totul a pornit de la un bolovan…
    A doua căutare ca frecvenţă a fost „reviste pleiboi„. Eu am scris chestia asta la mişto… văd că lumea m-a crezut pe cuvânt.
    Următoarea variantă de căutare a fost „poze nudişti„, „nudişti la mare„, „nudişti la 2 mai” – omul care a căutat ultima variantă a avut muuuuuultă răbdare… blogul meu apare abia pe pagina a 11-a ca relevanţă în căutarea google…
    Articolul cu cele mai multe răspunsuri relevante la problemele oamenilor e cel despre invenţii… glad I could help, deşi eu voiam să demonstrez altceva. Căutătorii au ajuns aici uitându-se după „invenţii„, „motor cu aburi„, „motor diesel„, „motor otto„, „prima locomotivă inventată„, „primul aparat de fotografiat” and so on… cea mai faină căutare a fost „cine a inventat motorul diesel
    Ce a mai căutat lumea şi a şi găsit:
– „despre mine„… pen’ că gugăl nu ştie cine eşti (şi nici tu, de vreme ce cauţi să afli asta de pe net) te trimite la alţii… la mine e simplu: nu ştiu şi nici nu-mi pasă cine eşti…
– „cum a apărut primul sarpe” – habar n-am, nu-mi prea pasă… eu am scris despre Şarpe de la Radio Total…
– „alergie de la cola” – la câte e-uri are zeama aia în ea, nu mă mir
– „alergi de la căldură” – nu; ori alerg de căldură (către răcoare), ori nu mai am pic de energie ca să alerg. Sau căutai „alergii”? A naibii, gramatică, ba-i un i, ba doi, ba trei, şi niciodată câţi crezi 😀  
– „fete de winamp” – fete sau feţe? a doua variantă se cheama skin şi cea mai mare colecţie o găseşti pe winamp.com
– „autopsie” – au ajuns la drama bietei imprimante… culmea e că gugăl pune rezultatul pe locul 9 în ordinea relevanţei… căutând şi eu cuvântul ăsta pe net am dat peste o poză faină… după ce o traduc o postez
– „motto în viaţă” – găseşte-ţi singur!

Pagina următoare »