Bucuresti


Am căutat pe net de am turbat mai întâi să aflu în ce colegiu electoral sunt, iar apoi să aflu care sunt cei care luptă pentru votul meu. În final am gasit o listă de nume. Dar atât – o lista de nume, multe fără a avea măcar o poză, şi cu 2-3 excepţii fără nici un fel de alte date în afara partidului din care face parte… păi… deci… tot partide o sa votăm, nu? Mi-ar face şi mie plăcere să ştiu că x sau y e zugrav, sau medic, sau inginer – orice meserie cinstită e nobilă; dacă nu scrie nimic înseamnă că sunt nişte pierde-vară, coate-goale, maţe-fripte (parcă a mai zis cineva cândva asta… 😛 ) sau nişte hoţi de profesie, care încep prin a ne fura voturile şi care vor ajunge departe. Vreau să vad un plan electoral, nişte minciuni, ceva – orice. Urâta treabă cu alegeile la români.

Vreau să votez în cunoştinţă de cauză! Dacă ştiţi vreun site unde se dau şi alte date despre candidaţi în plus faţă de nume şi partid, ziceţi-mi şi mie, vă rog!

PS: am văzut că la colegiile electorale din afara ţării lucrurile stau puţin altfel. O fi ăsta vreun mesaj subliminal?

Disclaimer: Această poveste este o operă de ficţiune. Deocamdată.

Noapte. Ora 2:42. La dispeceratul 112 sună un telefon. O doamnă în vârstă se plânge că o a început de 10 minute să o înţepe în piept, după care a apărut o durere care a crescut în intensitate şi a ajuns „ca o gheară”, care durere s-a întins până în barbă şi pe mâna stângă, şi în plus abia mai poate să respire. Dispecera îi ia datele şi trimite o ambulanţă la adresa indicată.

Cea mai apropiata salvare era la 2 străzi distanţă, aşa că a ajuns în faţa blocului în nici 5 minute. Doctorul, asistenta şi şoferul coboară din salvare şi se îndreaptă grăbiţi spre intrarea în bloc, însă, surpriză, uşa era încuiată. Se uită de jur împrejurul uşii dar nu văd nici un interfon (dispecera întrebase de interfon, dar i se spusese că nu există aşa ceva, deci nici o surpriză aici). Şi totuşi, uşa era încuiată. Şoferul aleargă înapoi la maşină, contactează dispeceratul comunicând care este problema.

Dispecera formează numărul de telefon de la care primise apelul. Telefonul sună în gol. Între timp, şoferul porneşte sirenele salvării şi începe să claxoneze de zor. Doctorul aleargă în jurul blocului căutând o fereastra a unui apartament în care să bată, poate s-o trezi vreun vecin care să le deschidă. Ferestrele sunt mult prea sus.

Un dispecer vine cu o idee: toţi cei din tura de noapte încep să sune la numerele de telefon cu adresa în blocul respectiv. Între timp, un alt dispecer a anunţat deja echipa de descarcerare. Din 14 numere, la 8 o voce înregistrată îi anunţă că au fost deconectate. Un robot telefonic se oferă să le preia un mesaj.

Şi dacă n-ar fi aşa frig, poate s-ar îndura un vecin să iasă la geam sau e balcon să vadă ce se întâmplă.

5 telefoane sună în gol. În sfârşit, unul răspunde. O voce de bărbat, adormit.

„Mdeeeaaah”

„Bună seara, de la Salvare suntem. Nu vă supăraţi, aţi putea să…”

„De la ce???”

„De la Salvare”

„Care Salvare??”

„Serviciul de Ambulanţă”

„Ce serviciu de ambulanţă? hai, dom’le, la ora asta vouă vă arde de glume???”

„Nu e nici o glumă. O veci…”

Click! Persoana de la celălalt capăt a închis. Numărul magic. Mai sună o dată. Şi sună… şi sună… şi sună…

„Deaaaa!!!”

„Domnule, o vecină de-a dumneavoastră…”

„Hai sictir!”

Click!

Sună din nou. Ocupat. A lăsat receptorul ridicat. Preventiv. Se revine la celelalte numere care nu au răspuns. Şi sună… şi sună… şi sună…

Soseşte şi maşina de la Descarcerare.

„Alooo???”

„Bună seara, de la Salvare suntem. O vecină de-a dumneavoastră a căzut în casă şi echipajul de la salvare nu poate să intre în bloc. Vă rugăm, coborâţi şi descuiaţi-le uşa de la intrare!!”

Click!

„Asta e poartă de cetate! Ne ia o oră să spargem încuietoarea… băi şi ce gratii au! Nu poti nici să bagi mâna printre ele, nici să le tai”

În acest moment, un domn îmbrăcat în halat şi pe trei sferturi adormit iese din scară şi descuie uşa.

„Poftiţi! Vedeţi că liftul nu merge!”

Echipajul de la ambulanţă şi cu membrii echipei de descarcerare aleargă în sus pe scări. Abia se mai ţin pe picioare când ajung la etajul 9. Uşa din dreptul liftului! Sună la sonerie. Nici un sunet. Apasă pe clanţă. Uşa se deschide. O singură lumină aprinsă. În cameră, lângă pat, o doamnă cu părul alb este întinsă pe covor.

Datorită faptului că şoferul român este mult mai dispus să apeleze la claxon decât la frână, ce ar fi dacă de acum înainte toate maşinile comercializate în Ro ar avea claxonul legat la frână? Adică, în loc să urle când apeşi pe claxon, să se oprească – eventual să rămână nemişcată în locul ăla până vine poliţistul să introducă un cod de deblocare?

Dimineaţă, în metrou; staţia Obor. Mecanicul anunţă:

„Doamnelor şi domnilor, vă rugăm să folosiţi toate uşile de acces ale trenului. Vă reamintim că toate vagoanele au aceeaşi destinaţie”

mai tineti minte pozele astea postate acum ceva vreme?

am aflat ce era cu pinguinul si cu inima in cauza:

    Când ai musafiri din afară, şi vrei să le arăţi ceva frumos, tradiţional şi tipic românesc, unde îi duci? Păi, de exemplu, la muzeul satului. Case frumoase, tradiţionale, tradiţionala ospitalitate românească – tanti care păzesc casele şi care ar trebui să îţi dea informaţii despre ele nu te baga în seamă, că doar ele au de tricotat/croşetat/dezlegat rebus iar sistemul electronic multilingv la unele case mere, la altele nu, iar la cele mai multe nu e implementat (multe case nu au/nu mai au nici plăcuţele cu zona de provenienţă); aşa că tre’ să faci tu pe ghidul deşi nu ştii mai nimic despre casele alea, şi mai tradiţionala ospitalitate românească, adică 3/4 din case încuiate cu lacătul, să nu poţi arunca o privire şi înăuntru, şi după două ore de plimbare pe acolo, hai să mâncaţi nişte mâncare tradiţională românească la hanul tradiţional românesc din incinta muzeului. Intri înăuntru, într-un tradiţional românesc fum de mici gros de să-l tai cu drujba, şi ţi se spune să iei loc la o masă, şi imediat va veni cineva să ia comanda. Mergi la unica masă disponibilă afară, tot în fum de mici dar parcă mai puţin dens (vântul fie lăudat!), şi după 20 de min de tradiţională aşteptare te duci înăuntru să întrebi dacă mai vine cineva să îţi ia comanda sau trebe să comanzi la tejghea. „Da, mai am o comandă şi vine fata în 2 minute să vă ia şi dvs comanda”. Te duci, aştepţi încă 20 de minute, evident degeaba (de fapt nu chiar degeaba, că 2 fete servesc de zor la masa de alături dar nu te bagă în seamă nici de frică), iar te duci la tejghea, acelaşi răspuns, după încă 20 de minute de duci să le mulţumeşti pentru amabilitatea de a îţi lăsa banii în buzunar, te interesezi apoi la poarta muzeului dacă poţi face o reclamaţie, evident nu că aia îi crâşmă particulară şi n-are treabă cu muzeul, aşa că ieşi în Herăstrău unde nici măcar tradiţionalii mici româneşti nu-s disponibili, şi te mulţumeşti cu un tradiţional hamburger urmat de o îngheţată.

    De ce oare zic străinii că asta e o ţară de kko?

PS: dacă asta e the best Bucharest has to offer, mi-e teamă de restul. Aştept idei de locuri mai puţin tradiţionale dar unde să nu îmi fie ruşine să-mi duc musafirii

Pe 20 iulie se sărbătoresc cel puţin 3 evenimente: Sfântul Ilie Tesviteanul, primul pas pe Lună şi Ziua Aviaţiei Române. Am fost la ceremonia desfăşurată la Monumentul Aviatorilor, şi iată ce am văzut:

Un bulevard pustiu

Monumentul

Regimentul de Gardă

Fanfara militară

Depunerea de coroane de flori:

Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu

Marina militară

TAROM

Veteranii de război

Cireaşa de pe tort a fost formaţia alcătuită din nouă elicoptere IAR 330 SOCAT, care a survolat Bulevardul Aviatorilor

Pagina următoare »