Când ai musafiri din afară, şi vrei să le arăţi ceva frumos, tradiţional şi tipic românesc, unde îi duci? Păi, de exemplu, la muzeul satului. Case frumoase, tradiţionale, tradiţionala ospitalitate românească – tanti care păzesc casele şi care ar trebui să îţi dea informaţii despre ele nu te baga în seamă, că doar ele au de tricotat/croşetat/dezlegat rebus iar sistemul electronic multilingv la unele case mere, la altele nu, iar la cele mai multe nu e implementat (multe case nu au/nu mai au nici plăcuţele cu zona de provenienţă); aşa că tre’ să faci tu pe ghidul deşi nu ştii mai nimic despre casele alea, şi mai tradiţionala ospitalitate românească, adică 3/4 din case încuiate cu lacătul, să nu poţi arunca o privire şi înăuntru, şi după două ore de plimbare pe acolo, hai să mâncaţi nişte mâncare tradiţională românească la hanul tradiţional românesc din incinta muzeului. Intri înăuntru, într-un tradiţional românesc fum de mici gros de să-l tai cu drujba, şi ţi se spune să iei loc la o masă, şi imediat va veni cineva să ia comanda. Mergi la unica masă disponibilă afară, tot în fum de mici dar parcă mai puţin dens (vântul fie lăudat!), şi după 20 de min de tradiţională aşteptare te duci înăuntru să întrebi dacă mai vine cineva să îţi ia comanda sau trebe să comanzi la tejghea. „Da, mai am o comandă şi vine fata în 2 minute să vă ia şi dvs comanda”. Te duci, aştepţi încă 20 de minute, evident degeaba (de fapt nu chiar degeaba, că 2 fete servesc de zor la masa de alături dar nu te bagă în seamă nici de frică), iar te duci la tejghea, acelaşi răspuns, după încă 20 de minute de duci să le mulţumeşti pentru amabilitatea de a îţi lăsa banii în buzunar, te interesezi apoi la poarta muzeului dacă poţi face o reclamaţie, evident nu că aia îi crâşmă particulară şi n-are treabă cu muzeul, aşa că ieşi în Herăstrău unde nici măcar tradiţionalii mici româneşti nu-s disponibili, şi te mulţumeşti cu un tradiţional hamburger urmat de o îngheţată.

    De ce oare zic străinii că asta e o ţară de kko?

PS: dacă asta e the best Bucharest has to offer, mi-e teamă de restul. Aştept idei de locuri mai puţin tradiţionale dar unde să nu îmi fie ruşine să-mi duc musafirii

Reclame