…fugi cât te ţin picioarele! Că de nu, ai mari şanse să ajungi de aici…


… aici…






Adică din postura de pilot de curse în cea de pieton…

Ce s-a întâmplat?

    Un tete-a-queue banal. Comisarii de traseu, români get-beget, mereu gata să te ajute (şi al căror trainig probabil a durat 5 minute la un mic şi-o bere), în loc să scoată steagurile galbene, se-apucă să-l ajute pe pilot; un nene se-apucă să facă semne cu mâinile cu un aşa entuziasm că mai avea puţin şi-şi lua zborul: „dă-i, dă-i, dă-, liber, nu vine nimic” – frază memorabilă şi care la 250 km/h îşi pierde rapid valoarea de adevăr… ce a urmat era previzibil, şi se vede în restul pozelor. Poate că dacă omu’ cu pricina ar fi pus să plătească pagubele produse din cauza lui s-ar lăsa de meseria de a-i ajuta pe alţii. Zic şi eu…


*Sincere mulţumiri gardianului care s-a luat de mine fix cu 3 secunde înainte de accident… altfel acum aveam o poza de 500$, nu un before & after completly worthless. Cel mai mişto a fost că imediat ce s-a auzit „bum!”, tipul, extaziat, încerca să-mi explice ce mare bine mi-a făcut el mie că n-am văzut faza… într-adevăr, dacă vedeam accidentul, poate îl visam la noapte şi mă speriam. Aşa, o să visez alte accidente. Implicând gardieni. Şi le voi savura 😀

Reclame