Navigând eu din blog în blog şi din link în link, am dat de un blog, şi un articol care mi-a adus aminte de vremurile de demult, de copilărie, de proiecte îndrăzneţe şi demult uitate…

    Long, long time ago, pe când Discovery Channel nu emitea decat câteva ore pe zi, era o emisiune de toata frumuseţea („The Dicemen„), din care încercam, pe cât posibil, să nu scap nici un episod. Nu ştiu ce s-a întamplat cu emisiunea asta, dacă se mai dă pe undeva, până acum 5 minute nici nu m-am gândit să caut episoade pe net… cert e ca pe vremea aia eram foarte entuziasmat de genul ăsta de emisiune şi mă gandeam:

  1. de ce nimeni in Romania nu face nimic de genul ăsta… că doar era suficient de low-budget, şi, în plus, eu zic că ar fi prins la public…
  2. ce-ar fi să fac eu o chestie de genul ăsta şi să o vând protv-ului pe o căruţă de bani…

    Şi totuşi… o emisiune bună de genul ăsta era cea a lui Radu Anton Roman (Dumnezeu să-l odihnească), care nu se sfia să trăiască tradiţiile şi obiceiurile locale la persoana întâi. E adevărat că era o emisiune de cultură culinară, dar în acelaşi timp prezenta zona în care se afla din punct de vedere turistic, cultural, tradiţii şi cam tot ce ai putea cere de la o emisiune de travel. După ce el a murit, emisiunea a fost scoasă din grilele de programe, şi nu a fost reluată, eventual sub altă formă.

    De ce? Păi… publicul larg cere manele, vacanta mare şi la bloc, nu tâmpenii din care – Doamne fereşte! – mai afli şi tu una-alta, mai înveţi ceva, îţi deschid ochii şi pofta de călătorii. Şi totuşi… cred că aş putea să reiau ideea aceea, şi să pun pe net nişte mici episoade despre lumea prin care (oricum) mă învârt. Cine e cu mine?

Reclame