Din păcate aici nu e vorba de muzică bună… Aseară s-a întâmplat un eveniment care mi-a adus aminte de importanţa lucrurilor care nu se văd, pe care le luăm de bune (“for granted”) şi la care nu ne gândim decât când dispar… întrebare de 100 de puncte: când a fost ultima dată când, sănătoşi fiind (şi odihniţi) v-aţi culcat la 6 seara? Greu de răspuns, nu? Păi, eu am făcut gestul ăsta aseară. Nu de alta, dar datorită unei defecţiuni am rămas fără curent electric. De obicei sunt de părere că ziua nu are suficiente ore pentru a face tot ce trebuie şi tot ce vreau, şi câte ceva trebuie sacrificat: un pic azi, un pic mâine, şi tot aşa… la capitolul ce trebuie, e evident: să mă duc la muncă, să învăţ, să…, să…, să…

    La capitolul ce vreau e o listă mult mai lungă: să citesc o carte bună (m-am apucat de o lună de “Pendulul lui Foucault”, şi, după două sau trei porţii de citit, l-am cam lăsat în aer, din lipsă de timp…), să mă uit la un film bun, să mă uit la un meci de fotbal (asta e o licenţă poetică, să zicem, fiindcă la meciuri şi când am ocazia, nu prea mă mai uit… n-am mai văzut un meci cap-coadă – nici nu mai ştiu de când, şi aseară, dacă aveam lumină, puţin probabil că m-aş fi uitat la Steaua – Real, dar aşa, am murit de ciudă că n-am putut să-l văd), să ies cu prietenii la o bere şi câte şi mai câte…

    Dar, ieri, am fost pus în situaţia de a avea timp şi să nu pot face nimic cu el. Cum fără curent electric nu te poţi uita la televizor, nu poţi să citeşti (cel puţin nu după ce se lasă seara) şi, ce e cel mai rău, nu poţi nici măcar să te încălzeşti la caloriferul electric (o să explic ce şi cum mai încolo), n-am găsit altceva mai bun de făcut decât să mă bag în pat, să pun toate păturile disponibile pe mine, şi să aştept echipa de intervenţie de la Electrica (ceea ce explică de ce nu m-am dus la o bere sau măcar “să-mi arăt Bucureştiul noaptea”).

    Până la urmă, plictisit de moarte (evident că, obişnuit să mă culc în jur de 12 noaptea, nu am putut să adorm), mi-am adus aminte că am o colecţie de lumânări parfumate şi alte chestii de atmosferă. Şi le-am pus la lucru… acuma, ce poate fi mai romantic, mai poetic şi mai frumos decât o seară petrecută la lumina lumânărilor, cu un pahar de vin şi o fată frumoasă? Păi… vin nu mai am (dacă n-am cu cine să-l beau, n-are nici un farmec), fata frumoasă nu era nici ea prezentă – nu v-am zis că n-aveam cu cine să beau vinul? Aşa că m-am consolat cu “Pendulul”… acum, nu ştiu dacă aţi citit cartea… dar citită la lumina lumânărilor (fie ele şi de atmosferă), are un efect extraordinar… oricum cartea se citeşte cu sufletul la gură, dar aşa… încercaţi!

    În final ar trebui să spun că mi-a părut rău când a venit echipa de intervenţie (au remediat problema în 5 minute!), pentru că… atmosfera… bla, bla, bla… Lasă, atmosfera aia pot să mi-o creez şi singur, chit că restul cărţii mi-am propus s-o citesc la lumina veiozei… mai puţină atmosferă, dar nu oboseşte ochii la fel de tare… în concluzie, nu mi-a părut deloc rău când s-a remediat defecţiunea, am fost chiar foarte fericit… şi imediat după ce-au plecat, m-am băgat în pat şi-am adormit buştean, că doar puteam să fac orice – venise lumina!

Reclame