Poveste

Disclaimer: Această poveste este o operă de ficţiune. Deocamdată.

Noapte. Ora 2:42. La dispeceratul 112 sună un telefon. O doamnă în vârstă se plânge că o a început de 10 minute să o înţepe în piept, după care a apărut o durere care a crescut în intensitate şi a ajuns “ca o gheară”, care durere s-a întins până în barbă şi pe mâna stângă, şi în plus abia mai poate să respire. Dispecera îi ia datele şi trimite o ambulanţă la adresa indicată.

Cea mai apropiata salvare era la 2 străzi distanţă, aşa că a ajuns în faţa blocului în nici 5 minute. Doctorul, asistenta şi şoferul coboară din salvare şi se îndreaptă grăbiţi spre intrarea în bloc, însă, surpriză, uşa era încuiată. Se uită de jur împrejurul uşii dar nu văd nici un interfon (dispecera întrebase de interfon, dar i se spusese că nu există aşa ceva, deci nici o surpriză aici). Şi totuşi, uşa era încuiată. Şoferul aleargă înapoi la maşină, contactează dispeceratul comunicând care este problema.

Dispecera formează numărul de telefon de la care primise apelul. Telefonul sună în gol. Între timp, şoferul porneşte sirenele salvării şi începe să claxoneze de zor. Doctorul aleargă în jurul blocului căutând o fereastra a unui apartament în care să bată, poate s-o trezi vreun vecin care să le deschidă. Ferestrele sunt mult prea sus.

Un dispecer vine cu o idee: toţi cei din tura de noapte încep să sune la numerele de telefon cu adresa în blocul respectiv. Între timp, un alt dispecer a anunţat deja echipa de descarcerare. Din 14 numere, la 8 o voce înregistrată îi anunţă că au fost deconectate. Un robot telefonic se oferă să le preia un mesaj.

Şi dacă n-ar fi aşa frig, poate s-ar îndura un vecin să iasă la geam sau e balcon să vadă ce se întâmplă.

5 telefoane sună în gol. În sfârşit, unul răspunde. O voce de bărbat, adormit.

“Mdeeeaaah”

“Bună seara, de la Salvare suntem. Nu vă supăraţi, aţi putea să…”

“De la ce???”

“De la Salvare”

“Care Salvare??”

“Serviciul de Ambulanţă”

“Ce serviciu de ambulanţă? hai, dom’le, la ora asta vouă vă arde de glume???”

“Nu e nici o glumă. O veci…”

Click! Persoana de la celălalt capăt a închis. Numărul magic. Mai sună o dată. Şi sună… şi sună… şi sună…

“Deaaaa!!!”

“Domnule, o vecină de-a dumneavoastră…”

“Hai sictir!”

Click!

Sună din nou. Ocupat. A lăsat receptorul ridicat. Preventiv. Se revine la celelalte numere care nu au răspuns. Şi sună… şi sună… şi sună…

Soseşte şi maşina de la Descarcerare.

“Alooo???”

“Bună seara, de la Salvare suntem. O vecină de-a dumneavoastră a căzut în casă şi echipajul de la salvare nu poate să intre în bloc. Vă rugăm, coborâţi şi descuiaţi-le uşa de la intrare!!”

Click!

“Asta e poartă de cetate! Ne ia o oră să spargem încuietoarea… băi şi ce gratii au! Nu poti nici să bagi mâna printre ele, nici să le tai”

În acest moment, un domn îmbrăcat în halat şi pe trei sferturi adormit iese din scară şi descuie uşa.

“Poftiţi! Vedeţi că liftul nu merge!”

Echipajul de la ambulanţă şi cu membrii echipei de descarcerare aleargă în sus pe scări. Abia se mai ţin pe picioare când ajung la etajul 9. Uşa din dreptul liftului! Sună la sonerie. Nici un sunet. Apasă pe clanţă. Uşa se deschide. O singură lumină aprinsă. În cameră, lângă pat, o doamnă cu părul alb este întinsă pe covor.

 

Tradiţii tradiţionale româneşti

    Când ai musafiri din afară, şi vrei să le arăţi ceva frumos, tradiţional şi tipic românesc, unde îi duci? Păi, de exemplu, la muzeul satului. Case frumoase, tradiţionale, tradiţionala ospitalitate românească - tanti care păzesc casele şi care ar trebui să îţi dea informaţii despre ele nu te baga în seamă, că doar ele au de tricotat/croşetat/dezlegat rebus iar sistemul electronic multilingv la unele case mere, la altele nu, iar la cele mai multe nu e implementat (multe case nu au/nu mai au nici plăcuţele cu zona de provenienţă); aşa că tre’ să faci tu pe ghidul deşi nu ştii mai nimic despre casele alea, şi mai tradiţionala ospitalitate românească, adică 3/4 din case încuiate cu lacătul, să nu poţi arunca o privire şi înăuntru, şi după două ore de plimbare pe acolo, hai să mâncaţi nişte mâncare tradiţională românească la hanul tradiţional românesc din incinta muzeului. Intri înăuntru, într-un tradiţional românesc fum de mici gros de să-l tai cu drujba, şi ţi se spune să iei loc la o masă, şi imediat va veni cineva să ia comanda. Mergi la unica masă disponibilă afară, tot în fum de mici dar parcă mai puţin dens (vântul fie lăudat!), şi după 20 de min de tradiţională aşteptare te duci înăuntru să întrebi dacă mai vine cineva să îţi ia comanda sau trebe să comanzi la tejghea. “Da, mai am o comandă şi vine fata în 2 minute să vă ia şi dvs comanda”. Te duci, aştepţi încă 20 de minute, evident degeaba (de fapt nu chiar degeaba, că 2 fete servesc de zor la masa de alături dar nu te bagă în seamă nici de frică), iar te duci la tejghea, acelaşi răspuns, după încă 20 de minute de duci să le mulţumeşti pentru amabilitatea de a îţi lăsa banii în buzunar, te interesezi apoi la poarta muzeului dacă poţi face o reclamaţie, evident nu că aia îi crâşmă particulară şi n-are treabă cu muzeul, aşa că ieşi în Herăstrău unde nici măcar tradiţionalii mici româneşti nu-s disponibili, şi te mulţumeşti cu un tradiţional hamburger urmat de o îngheţată.

    De ce oare zic străinii că asta e o ţară de kko?

PS: dacă asta e the best Bucharest has to offer, mi-e teamă de restul. Aştept idei de locuri mai puţin tradiţionale dar unde să nu îmi fie ruşine să-mi duc musafirii

 

Ca la urs…

Am produs acum 2 zile un post despre Ziua Aviaţiei. La o analiză ceva mai atentă a pozelor, am descoperit ceva interesant, şi anume poza de mai jos:

 

Dacă selectăm şi mărim o bucată din ea, ce observăm? Asta:

În timp ce fraierii ăia din fanfară cântă de zor iar ăilalţi fraieri din regimentul de gardă transpiră în poziţia de “drepţi”, un nene o pozează pe gagică-sa / nevastă-sa / fie-sa / amantă-sa whatevăr care stă frumuşel postată în faţa lor. De ce nu s-or fi pozat şi cu soborul de preoţi care au ţinut slujba?

Păcat că n-a fost şi defilare de tancuri… ar fi fost intersant…

 

Dulcea, eterna şi fascinanta Românie

Roman neînceput

    Într-o zi cu soare şi cu un număr neprecizat de dimineţi, îmi vine mie o idee. Genială. Ia să vedem ce trenuri sunt spre mare… Aşa că intru pe http://www.infofer.ro şi dau un sărşi cu termenii De la: Bucureşti Nord Până la: Constanţa. Rezultatul a fost mult prea fain ca să nu vi-l arăt şi vouă: 8 trenuri mari şi late (de fapt 7 că la unul zicea un sec “nu circulă“). Un personal, un accelerat, 2 InterCity şi 4 rapide. Vorbă să fie! Acceleratul face 5 ore şi un minut, fără întârzieri, ca şi personalul. Rapidele, ceva mai tari, fac 5 ore şi un sfert. Deci, dai o căruţă de bani ca să… ca să ce? Ca să ajungi mai târziu? Oricum te coci la fel şi în personal şi în rapid, dacă e să fie. Şi doar şi în rapid se sparg seminţe. Deci? De ce se mai cheamă rapid? Că te lasă rapid cu portofelul gol? Sau că ajungi mai rapid dacă mergi pe jos?

 

Despre călătorii

Puse de-a valma…

Ca sa pleci, tre’ să îţi faci bagajul…
Iar ca să îl faci, tre’ să goleşti rucsacul de ce era înainte în el…
Iată o scurta listă cu minunăţiile găsite in buzunarul exterior (destul de mic, aparent, dar, în realitate, mai încăpător ca poseta unei femei):

- facturi (plătite şi neplătite)
- chitanţe
- bilete de tren
- brichetă
- chewing-gum
- un lacat fara cheie
- o folie de paracetamol cu o pastila
- doxiciclina (5 pastile)
- deodorant
- crema de plaja (or something like that)
- un bilet de teatru şi un bilet de la un muzeu (e prea mototolit si plouat ca sa imi dau seama de la ce muzeu, dar are culori vii)
- extrase de cont de la banca
- 2 carti de vizita ale unor persoane pe care nu le cunosc
- si un pachet de servetele 3/4 plin

» end of story «

 

Autopsia unui criminal în serie

Am găsit o imagine pe net. Aici aveţi originalul, mai jos varianta tradusă în română. Ştiu că n-o să impresioneze pe nimeni, dar tot o postez.

 

Când vezi un român care-ţi vrea binele…

…fugi cât te ţin picioarele! Că de nu, ai mari şanse să ajungi de aici…

… aici…






Adică din postura de pilot de curse în cea de pieton…

Ce s-a întâmplat?

    Un tete-a-queue banal. Comisarii de traseu, români get-beget, mereu gata să te ajute (şi al căror trainig probabil a durat 5 minute la un mic şi-o bere), în loc să scoată steagurile galbene, se-apucă să-l ajute pe pilot; un nene se-apucă să facă semne cu mâinile cu un aşa entuziasm că mai avea puţin şi-şi lua zborul: “dă-i, dă-i, dă-, liber, nu vine nimic” - frază memorabilă şi care la 250 km/h îşi pierde rapid valoarea de adevăr… ce a urmat era previzibil, şi se vede în restul pozelor. Poate că dacă omu’ cu pricina ar fi pus să plătească pagubele produse din cauza lui s-ar lăsa de meseria de a-i ajuta pe alţii. Zic şi eu…

---

*Sincere mulţumiri gardianului care s-a luat de mine fix cu 3 secunde înainte de accident… altfel acum aveam o poza de 500$, nu un before & after completly worthless. Cel mai mişto a fost că imediat ce s-a auzit “bum!”, tipul, extaziat, încerca să-mi explice ce mare bine mi-a făcut el mie că n-am văzut faza… într-adevăr, dacă vedeam accidentul, poate îl visam la noapte şi mă speriam. Aşa, o să visez alte accidente. Implicând gardieni. Şi le voi savura

 

Şi mai multe taxe…

    Am prins la Radio Total la ştiri un fragment dintr-un interviu (mulţumesc lui Bogdan Popescu că mi-a pus la dispoziţie fragmentul respectiv de interviu) dat de nenea Tăriceanu despre introducerea unei taxe pe autostrada Transilvania. Şi zicea aşa dânsul:

… e bine să punem taxă ca nu cumva să ne trezim cu caruţele cu cai mergand pă autostradă unii, că poate-şi imaginează că pentru asta am facut autostradă…

    Cam agramat nenea ăsta, nu? Ok, poate n-a zis “pă autostradă” şi a zis “pe”, iar eu, mai surd, am auzit cum mi-a convenit… Chiar şi aşa, “cu caruţele cu cai mergand pe autostradă unii” sună foaarte româneşte, nu? Ascultaţi şi voi, fragmentul în cauză se află aici.

    După cum a observat d-l Şarpe: când a făcut autostrada, nene, că s-a dus să îi roage pe constructori să accelereze ritmul de construcţie…

    Eu am alte probleme existenţiale: căruţele cu cai. I mean, din câte am observat eu, căruţe cu cai, vaci şi alte astfel de pericole la siguranţa circulaţiei nu mai găseşti pe autostradă. Da, am prins şi momente de-astea, când abia se inaugurase sectorul Lehliu-Drajna din Autostrada Soarelui şi nu erau încă puse gardurile de protecţie; dar acum problema pare a fi rezolvată.
    Şi atunci? Cumva s-a referit la “căruţele cu cai” as in Dacii obosite, Trabanturi şi alte maşini vai mama lor care nu-s în stare să depăşească limita de viteză pe autostradă că n-au suficienţi cai-putere? Nene Tăriceanu, poate că tu te-oi fi născut pe Harley şi simţi un nod în gât când îi vezi pe fraierii ăia că abia merg cu 100 km/h dar:

- limita de viteză pe autostradă e de 130 km/h. So??? Oficial, chiar dacă maşina mea poa’ să meargă cu 300, tot degeaba. A, am uitat, matale eşti prim-ministru şi mergi cu coloana oficială cu ce viteză vrea muşchiu lu’ matale… şi chiar dacă nu eşti în coloana oficială, care poliţist e suficient de sinucigaş să te amendeze? Chiar, de ce nu se folosesc banii de pe amenzile date (dar date, nu şpaga la mica-nţelegere cu miliţianu’) pe autostradă în loc de taxă? c-ar ieşi mai mulţi.

- din câte ştiu eu, taxa aia de drum de tre’ s-o plătesc este ca să am acces pe drumurile naţionale şi autostrăzi. So… plătesc ca să am dreptul să dau bani ca să am voie să merg pe autostradă? No, shit…

- atâta timp cât autostrada e făcută din bani publici, adică din banii mei, ce să înţeleg? Că banii ăia mi i-aţi luat ca să mă pot lăuda că uite, dom-le, şi din banii mei a fost făcută autostrada asta, da’ eu tre’ să mai dau nişte bani ca să merg pe ea?

Atunci:

Luaţi târnăcopul,
Luaţi pick-hammerul,
Şi daţi, daţi, daţi, daţi,
Să iasă banul dumneavoastră!

    Din banii mei s-a construit bucata asta de autostradă, o iau cu mine acasă! S-o pun în vitrină să mă laud la prieteni că uite dom’le ce chestii mişto au făcut ăştia cu banii mei.

No, hai, drumuri bune!

 

Error

    Ca sa recuperez datele am instalat un windows curat-curatel. Si dupa 2 zile cu ce ma aleg? Cu mesajul de eroare care aparuse si inainte de nefericitul eveniment

    Singura chestie in comun intre cele 2 instalari (fiind un windows “temporar” nu m-am mai complicat sa instalez tot softul pe care l-as instala in mod normal) este faptul ca javra asta a facut o gramada de automatic updates… morala ar fi urmatoarea: ori e un virus luat de pe net pe care antivirusul nu mi l-a recunoscut, ori (eu zic, mai probabil) un update gone wild. Si cum se pare ca il voi mai instala o data, voi da turn off la automatic updates… sa vedem care din cele 2 variante e

    Oricum, dupa ce termin cu recuperarea datelor, trec pe Linux. Astept pareri pro si contra diferitelor distributii de linux, sa-mi fac o idee ce sa aleg

 

#$%!^%$*& Windows!

    Orice greşală se plăteşte. Asta e clar.

    Am un calculator relativ nou, bun, pe care am pus WinXp, şi pentru c-am mai trecut prin nişte experienţe neplăcute dotat cu antivirus. La un moment dat, am observat ca unele programe nu mai vor să pornească (de la programe super-complicate şi care mănăncă resurse pe pâine până la banalul calculator al windowsului), însă mesajul de eroare m-a nedumerit total:

    Ok, toate bune şi frumoase. M-am dus eu cu system restore la un punct unde toate mergeau bine şi frumos, am dat restore, şi viaţa a fost din nou frumoasă. Timp de câteva zile, după care au reapărut erorile în cauză. Am zis câteva vorbe de dulce, m-am întors la system restore şi, surpriză! “You have no restore points. Would you like to create one now?” Asta după ce cu câteva zile înainte aveamminim câte un restore point la 2 zile, timp de vreo 3 luni… Am decis să reinstalez windowsul, dar…

    Am un hard de 250 GB (împărţit în partiţii aproximativ ca mai jos) pe care, în scurt timp după instalare l-am umplut cu diverse prostii mai mult sau mai puţin utile. Am vrut să salvez undeva setările din windows care mi-ar fi făcut viaţa mai uşoară după reinstalare (preferinţe la firefox, dc++, utorrent, winamp, my documents şi altele asemenea). Big problem deoarece nu aveam unde. Şi cum eroarea cu pricina nu mă lasă să folosesc Nero ca să scriu nişte discuri să fac spaţiu…

    Aveam o partiţie goală, lăsată pentru un Linux pe care n-am mai apucat să-l instalez. Şi-am zis s-o fac partiţie de win pe care să salvez minunile alea, cel puţin temporar. I-am zis calculatorului s-o formateze, şi atunci s-a produs dezastrul:

    Adică a formatat partiţia aia şi a şters trei din partiţiile celelalte, apărându-mi în locul lor un mare gol. Buba e: cum naiba recuperez eu ce era pe partiţiile alea? Adică, în 30 de secunde cât a durat procesul clar n-avea timp să şteargă fizic 160 GB de date (sau avea?). Dar cum le recuperez???

    Pliiiz, help! Nu de alta, dar pe partiţiile alea aveam pe lângă o grămadă de junk (filme, muzică etc) şi o grămadă de chestii cărora nu le făcusem backup şi pe care nu am de unde să le recuperez (fotografii făcute de mine, cursuri şi alte asemenea minuni)